Ochiul

Diminetile erau din ce in ce mai friguroase, iar asteptatul in statie din ce in ce mai enervant. In plus, starea in care se afla N. nu-l ajuta cu nimic. Era racit, ii curgeau ochii si aproape ca nu vedea nimic. Mai si stranuta, iar asta amplifica suvoiul de lacrimi. Se simtea ca intr-unul din cosmarurile alea in care ai ochii impaienjeniti si nu reusesti sa distingi nicio figura oricat de mult te-ai stradui.
La 06:15 ajunse si microbuzul. Persoanele din statie se ingramadeau incercand sa intre, iar lui N. i se parea ca toti intra intr-un cavou. Urca si el si se duse in capatul microbuzului, dupa ultimul rand de scaune, stia ca acolo scapa de agitatia de pe culoar. Diferenta dintre temperatura din microbuz si cea de afara era inca un bobarnac primit de N. in acea zi. Raul de lacrimi nu mai contenea, iar stranuturile veneau in cascada. Servetelul de hartie rezista eroic, dar avea sa se inece in curand, iar in pachet nu mai erau decat alti doi camarazi.. N. incerca sa-si mascheze fata, avea impresia ca toata lumea se uita la el. Si tot stranuta! La al nu stiu catelea stranut un lucru de neimaginat i se intampla. Din cauza presiunii exercitate de stranut, ochiul stang ii iesi din orbita si cazu pe podeaua microbuzului. De teama sa nu observe careva, N. isi ascunse si mai mult fata dupa servetel. Jos, ochiul incepu sa se rostogoleasca si, desi nu mai era in niciun fel conectat de corpul lui N., inca transmitea imagini catre creierul acestuia, ca un corespondent de razboi pe frontul de picioare. N. primea pachete de lumina cu tot felul de incaltaminte, bilete aruncate la intamplare si rotunjimi de pulpa ascunse sub fuste, lucru care il facea sa inroseasca si mai tare. Ochiul parcurse cam jumatate de microbuz prin acel labirint cand, din cauza faptului ca microbuzul lovi in plin o groapa, fu catapultat in bratele unei doamne. Socata si scarbita in acelasi timp, aceasta ii facu vant cu palma si cu un tipat ingrozitor. Bila se indrepta acum spre sofer. Ateriza pe bord, la fel ca repulsia femeii, acest lucru determinandu-l pe sofer sa traga puternic de volan. Microbuzul intra pe contrasens si lovi un parapet. Socul produs de ciocnire ii dadu iar vant ochiului care zbura pe geamul deschis. Ochiul nu mai era ochi, era pasare si iesea din microbuz ca dintr-un rand de haine vechi. Prinse aripi albe, si gheare si cioc si inc-un ochi ii crescu. Zbura acum departe de masina care se transforma intr-un incinerator cum fu cuprinsa de flacari. Inauntru, oamenii se inchegau in picturi de Goya si Picasso in tentativa lor diseperata de a se salva. Strivit de cei din jur N. gafaia paroxistic si cu singurul ochi pe care il mai avea zari ochii pasarii care se nascuse din el. Un pod de jar se nascu intre cele doua entitati, o punte pe care alergau anii din viata lui N. Acesta zambi la gandul ca, de fapt, el e liber si ca o sa zboare in curand. Dar nu zbura, ci isi inchise treptat ochiul obosit de moarte. Pasarea il vazu dandu-si duhul. Apoi zbura.