Poveste cu (ha..era cât pe ce!) cadavre

06:03. Dimineaţă de februarie. Vânt ca din turbină. Sunt pe (carevasăzică mă aflu în acel loc) peronul gării din Tg. Jiu. Din dreapta se aude trenul care coboară (recte se îndreaptă în direcţia opusă urcatului) în jos, către noi, ţurţuri cărora lucrătorii de la CFR ni se adresează cu “stimaţi călători”. O tipă (o persoană de sex feminin, caucaziană, 1.60 – 1.65 m înălţime, ochi căprui – aşa mi s-a părut de la acea distanţă), pesemne grăbită, aleargă spre noi, alunecă pe o pojghiţă de gheaţă şi cade ca ( în aceeaşi manieră inertă, lipsita de viaţă) cărămida. Stârneşte atât AH-uri, cât şi HA-HA-uri printre cei care au asistat la ( sunt potenţiali martori la procesul intentat de domnişoară CFR-ului pentru fractura de cubitus care o va ţine în spital în ziua în care ar fi trebuit să plece a Paris – vis din copilărie!?!) lamentabila demonstraţie a capacităţii organizatorice “remarcabile, dar care lipseşte cu desăvârşire” a personalului CFR Tg. Jiu. Doi-trei bărbaţi se grăbesc să o ajute pe “Reclamanta Carmen Ghiorghiu cheamă în judecată Compania Naţională Căile Ferate Române în dosarul 3.430/27.02.2011”, în timp ce noi, ceilalţi, urcăm cu băgare de seamă treptele scărilor vagonului trenului care tocmai a oprit în faţa (adică chip-la-chip [a se citi vis-a-vis] ) feţei cele noi a gării (deci aici s-au dus şi banii necesari achiziţionării lopeților necesare îndepărtării zăpezii) . De parcă au vorbit între ei, telefoanele tuturor călătorilor încep să sune în acelaşi timp, loc şi spaţiu. Toţi răspund cu “Bine, acum am urcat în tren, am îngheţat de mor”. Trenul pleacă (se pune în mişcare si părăseşte gara) cărându-ne cadavrele.