Unde sunt?

Cine sunt eu? Nu mai știu. M-am pierdut. Asta e, se ma întâmplă. Obișnuiam să-mi pierd cheile, banii, telefonul, era inevitabil să mă pierd și pe mine la un moment dat. Te gândești că nu are cum să ți se întâmple și ție, dar uite că nu e tocmai așa. Ei...și am început să mă caut. M-am uitat în dulap, printre hainele de vară, parcă țineam eu minte că m-am văzut pe acolo. Am găsit ceva amintiri vechi, dar nu erau ale mele, probabil că și le uitase persoana care a locuit acolo înaintea mea. Le-am pus deoparte, am zis că le infuzez într-un ceai mai târziu ca să gust puțin din viața altcuiva. În dulap nu eram. Am încercat să mă caut în calculator, parcă îmi făcusem o copie de rezervă exact pentru situațiile de genul ăsta. Mi-am adus aminte că, într-adevăr, îmi făcusem, dar pe C: și cum a trebuit să formatez hardul am dispărut și de acolo. Lipseam și virtual. Mi-am întrebat prietenii, cunoscuții dacă m-au văzut. Mi-au răspuns că și ei mă caută de ceva vreme. Era clar, nu eram de găsit. Unde puteam fi? Tot treceam întrebarea asta prin râșniță, dar răspunsul nu era suficient de fin pentru a-l descifra.
Următorul pas a fost să sun la poliție. Mi-a raspuns un tip slab (așa mi l-am închipuit), pesemne că l-am trezit din reverie căci avea o voce care se întindea la fel de greu ca untul de arahide scos din frigider pe o felie de pâine proaspătă. Mi-a spus să fac o plângere. Ha! Păi aia ce era?!? Nu plângeam eu după mine? M-a întrebat când m-am văzut ultima dată. Pff, păi eu mai știu?! Nici n-am băgat de seamă când am dispărut, cred că m-am pierdut treptat. “Stai liniștit, când te găsim ți te înapoiem” îmi mai zise polițistul înainte de a-mi închide telefonul. Păi sigur, ușor de zis când nu ești tu cel în cauză. Dar ia să se pună el în locul meu, să nu știe el unde este, ce-a mai făcut. Dacă m-a gaăit cineva prin parc, printre bănci, sau pe la vreun ghișeu? Cine știe cine m-a luat și în ce buzunar m-a băgat. Și apoi, ce are de gând să facă cu mine? Nu, nu pot fi atât de pasiv, trebuie să mă caut. O să lipesc afișe prin tot orașul! O să-mi cumpăr carioci și o să-mi desenez sufletul cât pot eu de bine, poate mă vede cineva și mă aduce înapoi. Mă tot întreb cine m-a luat și de ce, doar pentru că m-a găsit rătăcit pe undeva? Te pomenești că o fi având nevoie de mine și că atnci când m-a găsit m-a sorbit cu privirea și m-a transformat în lentile de contact ca să vadă viața mai bine. Cine m-a luat? Poate tu? Cine ești tu?